La finalul anului școlar 2018-2019, pe 13 iunie, a avut loc ceremonia de premiere a celor mai buni elevi de la Scoala Gimnaziala nr 1 Răzvani, partener in proiectul KETANES (Împreună). Pentru mulți copii din comunități marginalizate precum Răzvani, școala poate reprezenta acea șansă de a ieși dintr-o situație dificilă, din lipsuri.
De aceea, me bucurăm că, prin proiectul Ketanes, putem contribui la progresul elevilor prin diferite activitati non-formale și prin programul „Școala dupa școala”, de care au beneficiat 110 elevi, mulți înregistrând progrese notabile. (mai mult…)
Clubul femeilor din cadrul proiectului #Ketanes (Impreuna) a avut o sesiune specială in data de 11 iunie adresată de această dată fetelor, eleve în clasele primare și gimnaziale de la Școala din comunitatea marginalizată Razvani (Lehliu Gara). Printr-o activitate interactivă, fetele au inceput sa exploreze ce anume le place si ce nu le place, ca un pas spre autocunoastere. S-au referit, de asemenea, la ce ar dori să devină în viitor – polițistă, pictoriță, cântăreață etc. (mai mult…)
Motto-ul proiectului KETANES este – „Numaj KETANES d’aštisarasa te ᴣas angle!” – „Numai ÎMPREUNĂ putem inainta/merge inainte!”. Mesajul se apropie foarte mult de genericul vizitei Papei Francisc (31 mai – 2 iunie) în România – „Să mergem împreună”. Va rămâne în istorie întâlnirea Papei Francisc cu romii din Blaj și mesajul pe care l-a adresat celor prezenți: „Cer iertare, în numele Bisericii Domnului, pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită.” (mai mult…)
Elevii de la Școala Gimnazială din Răzvani au sărbătorit Ziua Copilului vineri, 31 mai, prin miscare, muzica și dans – activitati altfel organizate cu drag de către cadrele didactice implicate și experții din proiectul KETANES (ÎMPREUNĂ). La mulți ani va uram si noi, dragi copii, din partea echipei proiectului! (mai mult…)
În luna mai, întâlnirile Clubului Femeilor din cadrul proiectului #Ketanes s-au axat mai mult pe contribuția femeilor în viața familiei și nu numai, precum și pe nevoile femeilor și cum diferă acestea față de bărbați. (mai mult…)
Pe 9 mai, am sărbatorit Ziua Uniunii Europene împreuna cu elevii de la Școala Gimnazială Nr.1 Răzvani.Printr-un joc interactiv, bazat pe carduri informative, elevii de la clasele primare și gimnaziale au aflat despre statele membre ale UE, semnificația simbolurilor UE și avantaje ale faptului că suntem cetățeni europeni. (mai mult…)
Primavara s-a facut simtita si la Clubul Femeilor din Razvani la sesiunile din luna aprilie, organizate de Asociatia Brahma in cadrul proiectului KETANES (Impreuna). La una dintre aceste sesiuni, participantele au discutat chiar despre „Cum ajunge o samanta sa prinda radacini si sa se dezvolte?” Cat de mult suntem influentati/te in acest proces de crestere de convingerile noastre, de faptul ca privim viata cu optimism sau cu pesimism? (mai mult…)
Luni, 8 aprilie, Școala si comunitatea din Razvani au marcat Ziua Internationala a Romilor, prin creativitate si prin punerea în valoare a talentelor locale. Reprezentanți ai Asociației C4C au fost alături de comunitatea din Răzvani si au participat la aceste momente speciale. Elevii școlii au avut parte de câteva activități prin care au pus în valoare steagul internațional și s-au familiarizat cu imnul romilor, cadrele didactice explicând semnificația și istoricul acestora. (mai mult…)
In data de 19 martie, am celebrat frumusetea si feminitatea la Clubul femeilor de la Razvani, organizat de partenerul nostru Asociația Brahma, in cadrul Proiectului #Ketanes = #Impreuna! Intalnirile sunt sub ghidajul Nataliei Anghel, psiholog, cu sprijinul Simonei Crisbasanu, expert PR si comunicare.
Alexandra Dumitru, make-up trainer, a participat ca invitat / voluntar si ii multumim pentru darul pe care ni l-ai făcut cu multă generozitate: o sesiune interesantă și utilă despre cum sa ne ingrijim tenul si sa ne punem in valoare frumusetea, dedicată femeilor din comunitate.
Ce au spus, la final, participantele – care în general nu au parte de astfel de momente de îngrijire?”Mă simt mai frumoasă ca în realitate”, „mai încrezătoare”, „mai luminoasă”, „mai relaxată și mai stăpână pe mine”, „simt că am mai multă valoare și mai multă încredere în mine”, „revigorată, gata să înfrunt o nouă zi”, „ma simt foarte bine, frumoasă și sigură pe mine”. A fost apreciat ca un cadou foarte potrivit pentru participantele la Club chiar in luna martie.
Aceste întâlniri sunt parte din proiectul #Ketanes = #Impreuna. Prin proiectul “KETANES – Măsuri integrate pentru persoanele defavorizate din comunitatea marginalizată Răzvani”, POCU/138/4/1/114630, 751 de persoane din Răzvani vor beneficia de un set complex de măsuri integrate și servicii menite să reducă numărul celor în risc de sărăcie și excluziune socială. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, obiectivul specific 4.1 – Reducerea numărului de comunități marginalizate în care există populație aparținând minorității roma aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin implementarea de măsuri integrate. Proiectul este implementat de Asociația C4C – Communication for Community, în parteneriat cu Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Lehliu-Gară, Școala Gimnazială nr. 1 Răzvani, Libro Events și Asociația BRAHMA.
De 8 martie, este un moment bun sa ne aducem aminte ca jumatate din femeile din mediul rural nu termina nici macar gimnaziul, potrivit Băncii Mondiale. Cifrele, publicate de Banca Mondiala in urma cu un an, respectiv in martie 2018, ne arata ca femeile, in special cele de etnie roma, infrunta provocari mai mari decat barbatii.
„Femeile din zona rurală şi cele de etnie romă înfruntă provocări adiţionale. Sărăcia în rândul femeilor rome este de 3,5 ori mai mare faţă de rata sărăciei la celelalte femei. În privinţa educaţiei, femeile din România conduc în ştiinţă şi tehnologie. În acelaşi timp, jumătate din femeile din mediul rural nu reuşesc să termine gimnaziul. Acest lucru taie aripile viitorului şi nu le ajută să profite de avantaje în viaţă, mai târziu”, declara Tatiana Proskuryakova, director de ţară pentru România şi Ungaria la Banca Mondială, in urma cu un an.
Ea a precizat că mortalitatea din cauza cancerului cervical în rândul femeilor din România este de patru ori mai mare decât în UE. „Sectorul medical din România are multe provocări. Femeile înfruntă provocări mai mari decât bărbaţii. În termeni de mortalitate, în ceea ce priveşte cancerul cervical, este de 4 ori mai mare decât media UE. Este o statistică şocantă. Mortalitatea maternală în rândul femeilor de etnie romă este de 15 ori mai mare decât media UE”, a precizat oficialul Băncii Mondiale.
Totuşi, s-ar parea ca România este un exemplu în ceea ce priveşte egalitatea de gen. „În termeni de egalitate de gen, România este un exemplu, dar şi un loc unde provocările rămân foarte puternice. Pentru a concura în noua economie, ţările trebuie să angajeze mai multe persoane în zone precum ştiinţă, tehnologie, inginerie. Femeile din România conduc în topul UE. Pe de altă parte, dacă ne uităm la rolul femeii în societatea românească, imaginea este mai puţin roz. Dacă ne uităm la decalajul ocupării forţei de muncă, este unul dintre cele mai mari din UE”, a explicat Proskuryakova.
Contribuim la schimbarea acestei situații prin proiectul KETANES (Împreună), ce include măsuri integrate pentru persoanele defavorizate din comunitatea marginalizată Răzvani (Lehliu-Gară), POCU/138/4/1/114630. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei.