Motto-ul proiectului KETANES este – „Numaj KETANES d’aštisarasa te ᴣas angle!” – „Numai ÎMPREUNĂ putem inainta/merge inainte!”. Mesajul se apropie foarte mult de genericul vizitei Papei Francisc (31 mai – 2 iunie) în România – „Să mergem împreună”. Va rămâne în istorie întâlnirea Papei Francisc cu romii din Blaj și mesajul pe care l-a adresat celor prezenți: „Cer iertare, în numele Bisericii Domnului, pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită.”

Presa a relatat la începutul lunii iunie despre Papa Francisc cu membrii comunității rome de la Barbu Lăutaru, un cartier nevoiaș al Blajului, aceasta întâlnire încheind vizita de trei zile a Suveranului Pontif în România. În poarta bisericii, ridicată în ultimele trei luni, Papa Francisc a fost întâmpinat cu bucurie. I-a binecuvântat pe cei prezenți, le-a oferit copiilor mici daruri, dar mai ales zâmbete, căldură și gânduri bune. A fost primit cu entuziasm de cei mari și cu sfială și curiozitate de copii, potrivit reportajului realizat de TVR.

Acolo, la periferia periferiilor, așa cum au spus gazdele, Papa Francisc a ținut neapărat să meargă. Iar cuvintele lui au vindecat răni apărute în ani și ani. Într-un mesaj impresionant, memorabil, Papa Francisc a spus Cer iertare, în numele Bisericii Domnului, pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită.

Papa Francisc le-a mulțumit românilor pentru amintirile pe care le-a adunat în aceste trei zile pe care le-a petrecut în țara noastră și le-a reamintit să privească înainte cu bunătate. Sfântul Părinte ne-a sfătuit să fim drepți și buni, să ne pese de aproapele nostru pentru că toți suntem o mare familie. Cu îndemnul de a privi mereu înainte, uniți, plini de iubire și compasiune, Sfântul Părinte a mărturisit că și-a dorit ca vizita lui să fie o punte de legătură între sufletele noastre.

Cuvântul Papei Francisc la întâlnirea cu romii din Blaj, preluat de aici:

Dragi frați și surori, bună ziua!

„Sunt bucuros să vă întâlnesc și vă mulțumesc pentru primirea voastră. Tu, părinte Ioan, nu greșești în a afirma acea certitudine pe cât de sigură pe atât de uitată adesea: în Biserica lui Cristos este loc pentru toți. Biserica este loc de întâlnire, și trebuie să ne amintim de acest lucru nu ca un frumos slogan, dar ca făcând parte din cartea noastră de identitate, în calitate de creștini. Ne-ai amintit de aceasta, dându-l ca exemplu pe Episcopul Martir Ioan Suciu, care a știut să dea expresie, prin gesturi concrete, dorinței lui Dumnezeu Tatăl de a se întâlni cu fiecare persoană, în prietenie și împărtășire. Evanghelia bucuriei se transmite în bucuria întâlnirii, fiind conștienți că avem un Tată care ne iubește. Priviți de El, înțelegem cum să ne privim între noi. Cu acest spirit am dorit să vă strâng mâinile, să vă privesc în ochi, să vă las să intrați în inima mea, în rugăciune, încrezător că voi avea și eu un loc în rugăciunea voastră și în inima voastră.

Am totuși o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor și a maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, și nici chiar catolicii, nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare – în numele Bisericii Domnului și vouă – pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită, cu privirea lui Cain și nu cu cea a lui Abel, și nu am știut să vă recunoaștem, să vă prețuim și să vă apărăm în specificitatea voastră. Pentru Cain nu contează fratele său. Prin indiferență alimentăm prejudecăți și instigăm la ură. De câte ori nu judecăm în mod nechibzuit, folosind cuvinte care rănesc, cu atitudini care seamănă ură și creează distanțe! Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte. Nu suntem creștini pe deplin, și nici măcar umani, dacă nu știm să vedem persoana înainte de acțiunile sale, înainte de judecățile și prejudecățile noastre.

În istoria omenirii, există mereu atât Abel, cât și Cain. Există mâna întinsă și mâna care lovește. Există deschidere la întâlnire și închidere din cauza conflictelor. Există primire și există excludere. Există acela care vede în celălalt un frate și cel care-l vede ca o piedică pe drumul său. Există civilizația iubirii și există civilizația urii. În fiecare zi trebuie să alegem între a fi Abel sau Cain. Ca în fața unei răscruci de drumuri suntem chemați să facem o alegere decisivă: să parcurgem calea împăcării sau cea a răzbunării. Să alegem calea lui Isus! Este o cale mai istovitoare, dar este calea care conduce la pace. Și ea trece prin iertare. Să nu ne lăsăm duși de valul răutăților care ne macină înăuntrul nostru: fără ranchiună! Deoarece niciun rău nu îndreaptă un alt rău, nicio răzbunare nu dă satisfacție nedreptății, niciun resentiment nu face bine inimii, nicio închidere în sine nu apropie.

Dragi frați și surori, voi, ca popor aveți un rol de protagoniști pe care să vi-l asumați; nu trebuie să vă fie frică să împărtășiți și să oferiți acele caracteristici specifice vouă care vă definesc, care marchează drumul vostru, și de care avem atât de mare nevoie: valoarea vieții și a familiei, în sens larg (veri, unchi, …); solidaritatea, ospitalitatea, ajutorul, sprijinul și apărarea celor mai slabi din comunitate; valorizarea și respectul celor în vârstă; simțul religios al vieții, spontaneitatea și bucuria de a trăi. Să nu privați societatea în care vă aflați de aceste daruri, dar să fiți disponibili și să primiți toate acele lucruri bune pe care ceilalți vi le pot oferi și aduce. De aceea doresc să vă invit să mergem împreună, acolo unde sunteți, în construirea unei lumi mai umane, trecând peste temeri și suspiciuni, lăsând să cadă barierele care ne despart pe unii de alții, alimentând încrederea reciprocă în căutarea răbdătoare și nicicând zadarnică a fraternității. Să ne angajăm să mergem împreună, cu demnitate: demnitatea familiei, demnitatea de a ne câștiga pâinea cea de toate zilele – aceasta te face să mergi mai departe – și demnitatea rugăciunii. Mereu privind înainte (cf. Întâlnirea de rugăciune cu poporul Rom și Sinti, 9 mai 2019).

Aceasta este ultima întâlnire din cadrul vizitei mele în România. Am venit în această țară frumoasă și primitoare ca pelerin și frate, pentru a trăi diferite întâlniri. Iar acum mă întorc acasă îmbogățit, luând cu mine locuri și momente, dar mai ales chipuri. Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele și vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulțumesc și vă duc cu mine! Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugați pentru mine! Mulțumesc!”

Iata si textul integral al salutului preotului greco-catolic de etnie rom adresat papei Francisc, duminică, 2 iunie 2019, în biserica greco-catolică a comunităţii rom din cartierul Barbu Lăutaru, din Blaj:

„Sfinte Părinte,

când am auzit cuvintele pe care le-ați rostit pe 26 octombrie 2015 în fața a peste 7.000 de romi din aproape douăzeci de națiuni ale lumii, după ani de prejudecăți și de neîncredere, m-am simțit atins de aceste cuvinte: „Aș dori ca și pentru poporul vostru să înceapă o nouă istorie, o istorie înnoită. Să se întoarcă pagina! A sosit timpul. Nimeni nu trebuie să se simtă izolat, nimeni nu are voie să calce în picioare demnitatea și drepturile altora”.

Sfinte Părinte, bine ați venit în periferia periferiilor! Aici, în cartierul Barbu Lăutaru din Blaj, noi romii suntem fericiți pentru că Biserica Greco-Catolică Română a înțeles ceva cu adevărat important: și anume că trebuie să vindecăm această rană, că trebuie să-i întâlnim pe acești frați, că trebuie să le oferim Evanghelia bucuriei. Nu putem să nu îl amintim pe episcopul martir Ioan Suciu, cel care juca fotbal cu copiii romi tocmai pe aceste străzi pe care ne aflăm, într-un autentic spirit fratern, de prietenie și de împărtășire. El a plătit cu sângele său fidelitatea sa față de Cristos și acum celebrează Liturghia cerească cu Sfinții Îngeri. Suntem recunoscători Bisericii noastre pentru că asigură o pastorație pentru romi, cu diferite parohii dedicate îngrijirii spirituale a familiilor și a copiilor lor. Iar biserica în care ne aflăm aici în cartierul nostru este un semn concret al acestei îngrijiri și al dragostei față de noi.

În acest sens, gândindu-ne la importanța acceptării celor marginalizați și a celor săraci, aspect atât de drag Sanctității Voastre, ne amintim cu mare bucurie de binecuvântarea pietrei de temelie a acestei biserici și a acestui centru pastoral pe 1 octombrie 2017 de către Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale și reprezentant direct al Sanctității Voastre.

Cred că nu greșesc dacă spun că noi ne aflăm aici pentru a arăta că în Biserica lui Cristos este loc pentru toți. Așa cum ați spus la Liturghia din Medellin în Columbia în septembrie 2017: „Biserica nu este a noastră, este a lui Dumnezeu; El este stăpânul Bisericii și al secerișului; este loc pentru toată lumea”. Iată de ce, vizita și îmbrățișarea pe care Sanctitatea Voastră ne-o manifestați astăzi, dezvăluie în fața tuturor care este viața adevărată a romilor și cât de autentică este dorința lor de a fi incluși și de a participa la activitățile societății românești și din alte locuri, pentru a se depăși discriminarea și segregarea.

Vă mulțumim, Sfinte Părinte, pentru că ridicați glasul împotriva marginalizării noastre, favorizată de motive care ajung să ne calce demnitatea în picioare. Vă mulțumim, Sfinte Părinte, că ați luat distanța față de acea retorică ce a dat naștere multor conflicte. Vă mulțumim, Sfinte Părinte, pentru că intrați în dialog cu timpul în care trăim, pentru că Vă simțiți aproape de noi, unul dintre noi. Primindu-Vă pe Sanctitatea Voastră, îl primim pe Domnul, Cel care a venit pentru cei de pe urmă, Cel care i-a iubit pe cei marginalizați, pe cei incomozi, pe cei greu de înțeles.

Pentru noi și pentru toți romii, prezența Sanctității Voastre ne este de mare încurajare și de speranță.”