Luni, 8 aprilie, Școala si comunitatea din Razvani au marcat Ziua Internationala a Romilor, prin creativitate si prin punerea în valoare a talentelor locale. Reprezentanți ai Asociației C4C au fost alături de comunitatea din Răzvani si au participat la aceste momente speciale. Elevii școlii au avut parte de câteva activități prin care au pus în valoare steagul internațional și s-au familiarizat cu imnul romilor, cadrele didactice explicând semnificația și istoricul acestora.
Cu această ocazie, dl Corneliu Vișoianu, managerul proiectului, a oferit câteva jocuri de șah elevilor Școlii Răzvani care au dovedit performanțe la acest sport, care să-i ajute în pregătirea lor pentru concursurile viitoare. Ei beneficiază de antrenament din partea dlui profesor Nicolae Marin, directorul școlii. De altfel, aceasta este una dintre activitățile preferate și pentru elevii care beneficiază de programul școală după școală în cadrul proiectului Ketanes. Șahul este o activitate care le dezvoltă elevilor gândirea strategică, disciplina, capacitatea de a se concentra și de a avea răbdare, precum și încrederea în sine.
Prin proiectul “KETANES – Măsuri integrate pentru persoanele defavorizate din comunitatea marginalizată Răzvani”, POCU/138/4/1/114630, 751 de persoane din Răzvani vor beneficia de un set complex de măsuri integrate și servicii menite să reducă numărul celor în risc de sărăcie și excluziune socială. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, obiectivul specific 4.1 – Reducerea numărului de comunități marginalizate în care există populație aparținând minorității roma aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin implementarea de măsuri integrate. Proiectul este implementat de Asociația C4C – Communication for Community, în parteneriat cu Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Lehliu-Gară, Școala Gimnazială nr. 1 Răzvani, Libro Events și Asociația BRAHMA.