• Str. Hristache Pitarul, nr. 5, etaj 5, sector 1, București
  • office@c4c.ro

Tag Archives: CES

Anunt selectie experti proiect POCA

Asociația C4C – Communication for Community angajează experți pentru următoarele posturi în cadrul proiectului cu titlul „Acces la educație incluzivă de calitate pentru copiii CES cu deficiențe auditive și vizuale (EDU-CES)”, cod SMIS 112080, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă:

  1. Coordonator rețea Expert GT, consultare si promovare

Cerințe privind experiența și studiile necesare. Atribuții.

  1. Coordonator rețea organizații

Cerințe minime – studii superioare, minim 1 an de experiență profesională specifică poziției, care va fi necesar să fie susținută prin documente relevante (copii CIM; adeverințe angajatori anteriori), altele.

 

Constituie avantaj – experiență specifică în coordonarea unor rețele, experiență specifică de coordonare în domeniul protecției drepturilor și/sau educației copiilor cu nevoi educaționale speciale, experiență specifică în cadrul unor proiecte implementate din fonduri externe nerambursabile

Atribuții: Coordonează activitatea de identificare, cooptare, informare și implicare a membrilor rețelei în activitățile proiectului; Asigură comunicarea cu membrii rețelei, cu potențiali membri și alte persoane relevante din perspectiva constituirii și funcționării rețelei; Participă la evenimente organizate în cadrul proiectului; Îndeplinește orice alte atribuții stabilite în sarcina sa de către Managerul de proiect;

  1. Expert GT, consultare si promovare

 

Cerințe minime: studii superioare, minim 1 an experiența profesională specifică poziției

 

Constituie avantaj – experiență specifică în activități de organizare evenimente, gestionare grupuri țintă, experiență specifică în domeniul protecției drepturilor și/sau educației copiilor cu nevoi educaționale speciale, experiență specifică în cadrul unor proiecte implementate din fonduri externe nerambursabile

Atribuții: asigura informarea, cooptarea și implicarea grupului țintă în activitățile proiectului și la nivelul rețelei dezvoltate în cadrul proiectului; organizează consultările regionale (8), în vederea colectării informațiilor și propunerilor necesare în procesul de elaborare a politicilor publice alternative; participa la elaborarea conținuturilor informative necesare; organizează evenimentul național destinat promovării politicilor publice alternative dezvoltate in cadrul proiectului; participa la promovarea propunerilor de politici publice alternative elaborate in cadrul proiectului către factorii de decizie relevanți pentru acceptarea, adoptarea și implementarea acestora; analizează și integrează feedback-ul primit după etapele de elaborare și promovare a propunerilor de politici publice;

Vă rugăm să transmiteți CV-ul dvs., în format Europass, în limba română, până la data de 23.01.2019. Se acceptă transmiterea prin poștă, curier, e-mail sau depunere la sediul organizației. Selecția finală va avea loc în urma analizei și evaluării cvurilor transmise în formatul solicitat, iar persoanele selectate vor fi programate pentru interviu, în intervalul 5-31.01.2019. Intenția de angajare este cu începere de la 4.02.2019, cel târziu.

Informații despre proiect și organizație găsiți la www.c4c.ro. Pe scurt:

Proiectul „Acces la educație incluzivă de calitate pentru copiii CES cu deficiențe auditive și vizuale (EDU-CES)” vizează problematica accesului la educație, a adaptării serviciilor educaționale la nevoile copiilor cu dizabilități vizuale și auditive și a egalizării șanselor de acces ale acestor copii la servicii educaționale de calitate.

În cadrul proiectul s-au realizat sau urmează să se realizeze următoarele activități:

  • analiză privind accesul si calitatea serviciilor educaționale pentru copiii CES cu dizabilități de tip vizual și auditiv (cadrul legislativ şi instituţional existent, barierele de acces la servicii educaţionale, practicile educaţionale curente aplicate în învăţământul special şi în cel de masă, respectarea egalităţii de şanse şi de tratament, proceduri de monitorizare a parcursului şcolar al acestora, bune practici existente, studii de caz ş.a.) – realizată;
  • studiu comparativ privind politicile publice aplicate de alte state europene în ce privește educația copiilor cu dizabilități (inclusiv vizuale si auditive) – realizat;
  • instruirea reprezentanților ONG în domeniul politici publice și advocacy;
  • elaborarea, in cadrul unui amplu proces consultativ, a 4 propuneri de politici publice având ca obiect îmbunătățirea accesului la educație, adaptarea serviciilor educaționale la nevoile copiilor cu dizabilități vizuale si auditive si asigurarea egalității de șanse privind accesul acestor copii la servicii educaționale de calitate si a nediscriminării acestora în școală;
  • crearea unei rețele tematice a ONG-urilor și specialiștilor în domeniul educației pentru copiii CES, rețea ce va fi utilizata in procesul de elaborare a politicii publice;
  • promovarea propunerilor de politici publice către MEN si Parlament si acceptarea acestor propuneri.

Experții vor elabora 4 propuneri de politici publice alternative în formatul prevăzut de legislația în vigoare (HG 870/2006 cu modificările și completările ulterioare), având ca suport activitățile de analiză, studiu, documentare și consultare publică derulate in cadrul proiectului. Propunerile de politici publice vor viza cel puțin următoarele aspecte: eliminarea/limitarea barierelor de acces la serviciile educaționale în cazul copiilor cu nevoi educaționale speciale (copiii CES), îmbunătățirea practicilor educaționale și adaptarea acestora la nevoile specifice acestor copii, promovarea egalității de șanse și a nediscriminării, aplicarea bunelor practici identificate la nivel național și european. Propunerile de politică publică formulate vor fi supuse consultării cu factorii cointeresați din cadrul rețelei EDU-CES prin intermediul spațiului virtual destinat rețelei EDU-CES.

Proiectul se derulează în perioada 24.04.2018 – 23.08.2019 – există intenție de prelungire cu maxim 2 luni. În procesul de selecție constituie avantaj îndeplinirea condițiilor pentru ambele poziții vacante.

Detalii de contact:

Asociația C4C – Communication for Community

  • Adresa: str. Pictor Ctin Stahi nr.14, sector 1, București
  • Persoana de contact: Mihaela Călin, Manager Proiect
  • Tel: 0726 704 761, fax: 031.437.9459
  • Email: office@c4c.ro

Descarcati Anunt selectie expert GT si coordonator retea 2019 [PDF]

 

Analiza privind acCESul la EDUcație și calitatea serviciilor educaționale pentru copiii CES cu dizabilități de tip vizual și auditiv

Asociația C4C – Communication for Community derulează în perioada aprilie 2018 – august 2019 proiectul „Acces la educație incluzivă de calitate pentru copiii CES cu deficiențe auditive și vizuale (EDU-CES)”, cod SMIS 112080, proiect destinat îmbunătățirii politicilor publice privind accesul la educație și calitatea serviciilor educaționale oferite copiilor cu deficiențe auditive și vizuale.

Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea accesului la educație pentru copiii CES cu deficiențe de tip auditiv și vizual, al creșterii calității procesului educațional adaptat nevoilor acestora, și al asigurării egalității de șanse și nediscriminării acestora în școală.
(mai mult…)

ANUNȚ FORMARE REȚEA EDU-CES

ANUNȚ FORMARE REȚEA EDU-CES

Crezi în educația de calitate, care include fiecare copil?
Atunci vino alături de noi în REȚEAUA EDU-CES!

Asociația C4C – Communication for Community desfășoară proiectul „Acces la educație incluzivă de calitate pentru copiii CES cu deficiențe auditive și vizuale (EDU-CES)”, destinat îmbunătățirii politicilor publice privind accesul la educație și calitatea serviciilor educaționale oferite copiilor cu deficiențe auditive și vizuale din România.
(mai mult…)

C4C – Communication for Community lansează proiectul EDU-CES

Comunicat de presa

C4C – Communication for Community, anunță desfășurarea proiectului „Acces la educație incluzivă de calitate pentru copiii CES cu deficiențe auditive și vizuale (EDU-CES)”, cod SMIS 112080, destinat îmbunătățirii politicilor publice privind accesul la educație și calitatea serviciilor educaționale oferite copiilor cu deficiențe auditive și vizuale.
Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea accesului la educație pentru copiii CES cu deficiențe de tip auditiv și vizual, al creșterii calității procesului educațional adaptat nevoilor acestora, și al asigurării egalității de șanse și nediscriminării acestora în școală.
(mai mult…)