Asociația C4C – Communication for Community a organizat în luna noiembrie 2023 workshop-ul intitulat „Implicarea cetățenilor în procesul decizional prin metode inovative”, în cadrul proiectului „LEHLIU-GARĂ – o comunitate incluzivă”, cod SIPOCA 1003, cod SMIS 151531.
A fost planificat și organizat workshop-ul pentru 20 de cetățeni – membri ai grupului țintă, care a avut ca tematică implicarea cetățenilor în procesul decizional prin metode inovative. Workshop-ul a avut loc în data de 14 noiembrie 2023, cu o durată de 4 ore și a avut un număr de 20 de participanți. Locația de desfășurare a fost la nivelul orașului Lehliu-Gară, respectiv Casa de Cultură.
Scopul acestui workshop a fost de a crește gradul de informare în rândul cetățenilor cu privire la importanța implicării în rezolvarea problemelor locale și de a-i capacita astfel să contribuie la dezvoltarea locală, creându-se un efect multiplicator.
Fotografii relevante din cadrul workshop-ului pot fi vizualizate aici.