Curs ”Mediator scolar” – Ploiesti

30th aug. 2013

Acreditare ANC – Codul COR al ocupaţiei: 235911

Asociația C4C – Communication for Community organizează gratuit în cadrul implementării proiectului „Să redescoperim școala!” (cu numărul de identificare al proiectului: POSDRU/91/2.2/S/63355 – proiect cofinanțat prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2011-2013 „Investește în oameni!”) o nouă serie de curs cu specializarea  „Mediator școlar”.

Data limită de înscriere: Vineri, 20 septembrie 2013

Data începerii cursului: Vineri, 04 octombrie 2013

Locaţia de desfăşurare a cursurilor: Ploiești

Număr locuri: 56

Cui se adresează cursul?

Cursul de mediator şcolar se adresează personalului implicat în furnizarea de servicii alternative în educație din regiunile București-Ilfov și Sud-Muntenia, cu domiciliul stabil în această regiune (Argeș, București, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova, Teleorman). Criteriile generale exprimate în continuare sunt valabile pentru toți participanții la cursurile organizate în cadrul proiectului, însemnând:

a) Angajați în sistemul de învățământ de masă și în învățământul special și special integrat:

– educatori, învățători, profesori din școlile de masă;

– profesori și educatori din școlile speciale;

– profesori de sprijin/itineranți, consilieri școlari, logopezi.

b) Angajați ai DGASPC:

– educatori din centre de plasament/apartamente de tip familial;

– asistenți sociali;

– psihologi și psihopedagogi;

– logopezi.

c) membri ai ONG cu activitate în domeniul prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a școlii sau cu  experiență relevantă în lucrul cu copiii cu dizabilități.

Cât costă?

Costurile cursului sunt suportate de Asociația C4C Communication for Community, în condițiile în care cursanții își exprimă acordul în scris de participare la activitățile corelate cu cursul:

a) participarea în calitate de mediator școlar la un atelier de două zile în care se vor desfășura activități cu copii cu dizabilități cu scopul de a fixa comportamente învățate în sesiunile de formare;

b) sesiune de formare suplimentară (un week-end) în scopul completării de cunoștințe suplimentare pe baza constatărilor din timpul activităților din timpul atelierelor.

Beneficii participare în cadrul proiectului

Condiții de înscriere la sesiunile de formare

a) Criterii obligatorii

  1. Nivel de studii (alternativ):
  • studii medii şi, simultan, experienţă de muncă în domeniul social de minim 3 ani
  • studii de specialitate cu profil psihopedagogic
  • studii superioare cu modul psihopedagogic

2. Experiență/implicare în lucru cu copiii cu cerințe educative speciale;

b) Criterii de departajare

  1. Disponibilitate de a participa la un program de formare și de implicare în activități de timp liber – tip ateliere de creatie;
  2. Implicarea/participarea la proiecte/parteneriate/activități de voluntariat în care sunt implicați copiii cu dizabilități constituie un avantaj;
  3. Abilități de comunicare peste medie;
  4. Capacitate de adaptare la nevoile și interesele copiilor;
  5. Aptitudini și competențe personale (constituie un avantaj):
  • persoană comunicativă, cu capacitate de automotivare, cu o atitudine pozitivă;
  • persoană capabilă să lucreze în echipă;
  • persoană sociabilă;
  • persoană cu abilități de relaționare cu copiii;
  • persoană cu abilități de planificare, organizare de activități educative alternative/recreative.

Etapele de selecţie

Selecția participanților se va desfășura în trei etape:

  1. Transmiterea informațiilor despre proiect și a procedurilor de selecție în rețelele ISJ, Școli Speciale, DGASPC;
  2. Înscrierea candidaților – depunerea/transmiterea prin e-mail a dosarelor personale – formularul de înscriere, copie BI/CI, diplomă de studii, copie după certificatul de căsătorie – în cazul modificării numelui inițial, adeverință salariat și CV);
  3. Selectarea propriu-zisă a participanţilor și anunțarea rezultatelor selecției

Acte necesare înscrierii:

1. Formularul de înscriere (se poate descărca aici: fișă înscriere curs gratuit mediator școlar)

2. Copie C.I.

3. Copie diplome studii (cu copie după certificatul de căsătorie – în cazul modificării numelui inițial)

4. Adeverință salariat ( conținând următoarea formulare: ” Prin  prezenta adeverim că domnul/doamna ……, angajat al instituției noastre pe funcția de …, prin atributele din fișa postului desfășoară activități vizând prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii)

5. CV

 

Informaţii suplimentare:

Asociatia C4C Communication for Community

Tel: 0317115240

e-mail:  office@c4c.ro

 

One comment on “Curs ”Mediator scolar” – Ploiesti

  1. Dupa ce am citit despre Curs ”Mediator scolar”, nu am
    putut sa nu le recomand si prietenilor mei din Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *