Despre FSE

fondul social european

FSE susţine includerea acţiunilor inovative şi a iniţiativelor transnaţionale

Fondul Social European (FSE) este instrumentul principal prin care Uniunea Europeană finanţează obiectivele strategice ale politicii de ocupare. Pentru 50 de ani, FSE a investit în programe dedicate creşterii gradului de ocupare în statele membre UE.

Pentru perioada de programare 2007- 2013, scopul intervenţiilor FSE este de a susţine statele membre să anticipeze şi să administreze eficient schimbările economice şi sociale. Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1081/2006 privind Fondul Social European propune domeniile şi principiile prin care se poate realiza dezvoltarea resurselor umane în perioada următoare.

FSE finanţează următoarele priorităţi:

  • Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor;
  • Creşterea accesului şi a participării pe piaţa muncii;
  • Promovarea incluziunii sociale prin lupta împotriva discriminării şi facilitarea accesului pe piaţa muncii pentru persoanele dezavantajate.

În acelaşi timp, în regiunile mai puţin dezvoltate care se înscriu sub obiectivul convergenţă, FSE va susţine:

  • Investiţiile în capital uman, în special prin îmbunăătăţirea sistemelor de educaţie şi formare;
  • Acţiuni având drept scop dezvoltarea capacităţii instituţionale şi a eficienţei administraţiilor publice, la nivel naţional, regional sau local.

Temele orizontale ale FSE sunt urmǎtoarele:

Parteneriatul. În vederea obţinerii unui impact sporit al rezultatelor sale, FSE susţine aplicarea principiului parteneriatului între toţi actorii socio- economici relevanţi implicaţi, începând cu perioada de programare ş continuând cu implementarea şi evaluarea modului de folosire a sprijinului financiar al Uniunii Europene.

Acţiuni inovative şi iniţiative transnaţionale. Începând cu principiile promovate în cadrul iniţiativei comunitare EQUAL 2000-2006, FSE susţine includerea acţiunilor inovative şi a iniţiativelor transnaţionale printre acţiunile care vor fi finanţate prin programele operaţionale. Aceste operaţiuni vor permite colaborarea între autorităţile publice, partenerii sociali, reprezentanţii societăţii civile, cu scopul de a promova schimbul de bune practici în domeniul dezvoltării resurselor umane.

Şanse egale. Promovarea egalităţii de şanse constituie o prioritate a actualei perioade de programare.

FSE în România

Pentru perioada 2007-2013, Uniunea Europeană a alocat României pentru Fondul Social European 3.684 mil. €, respectiv 19,2% din totalul FSC.

FSE în România va finanţa două programe operaţionale:

Instituţiile responsabile de implementarea FSE în România sunt:

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), este responsabil de elaborarea şi gestionarea POS DRU.

Obiectivul general al POS DRU îl constituie dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin conectarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi sporite de participare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă a 1.650.000 de persoane.

Organismele Intermediare desemnate pentru implementarea POS DRU sunt: 8 Organisme Intermediare Regionale în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi două organisme intermediare care vor fi desemnate prin licitaţie publică internaţională.

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA) este responsabil de elaborarea şi implementarea PO DCA. Programul are ca obiectiv general crearea unei administraţii publice mai eficiente, în beneficiul mediului socio-economic din România. În acest context, PO DCA îşi propune descentralizarea şi modernizarea administraţiei publice centrale şi locale în sectoare precum sănătatea, educaţia şi serviciile sociale, sub aspectul creşterii eficienţei administrative, îmbunătăţirii actului legislativ şi decizional etc. Obiectivele specifice ale PO DCA sunt:

  • (a) îmbunătăţirea managementului în politicile publice
  • (b) creşterea calităţii şi eficienţei în furnizarea serviciilor publice, pe o bază descentralizată.

Ce este POS DRU?

Statele Membre şi regiunile Uniunii Europene au acces la finanţare din Fondul Social European în cadrul unei perioade de programare de şapte ani. Actualul exerciţiu de programare se desfăşoară pe perioada 2007-2013.

Pentru a beneficia de asistenţa FSE, Statele Membre elaborează programe operaţionale care sunt implementate de actori socio-economici, precum instituţii de învăţământ, furnizori de formare profesională, IMM-uri, camere de comerţ şi industrie, parteneri sociali, ONG-uri, instituţii publice, autorităţi locale etc.

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 a fost elaborat în cadrul unui larg proces partenerial. Prin aceste consultări s-a urmărit:

  • Obţinerea acordului partenerilor în stabilirea obiectivelor prioritare de dezvoltare;
  • Asigurarea transparenţei în procesul de elaborare;
  • Creşterea angajamentului şi implicării partenerilor.

La elaborarea POS DRU 2007-2013 s-a ţinut cont de Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 şi Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013, care au integrat în strategiile lor obiectivele tuturor documentelor relevante în domeniul dezvoltării resurselor umane.

Care sunt obiectivele POS DRU?

Obiectivul general al POS DRU îl constituie dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, prin conectarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea participării crescute pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă, pentru 1 650.000 de persoane.

Obiective specifice ale POS DRU sunt:

  • Promovarea educaţiei şi formării iniţiale şi continue de calitate, inclusiv a învăţământului superior şi cercetării;
  • Promovarea culturii antreprenoriale şi creşterea calităţii şi productivităţii muncii
  • Facilitarea accesului tinerilor pe piaţa muncii;
  • Dezvoltarea unei pieţe a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă;
  • Promovarea (re)inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv în mediul rural;
  • Îmbunătăţirea Serviciului Public de Ocupare;
  • Facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la educaţie şi pe piaţa muncii.

Ce este Documentul Cadru pentru Implementarea POS DRU?

Documentul Cadru pentru Implementarea POS DRU, elaborat de către AMPOSDRU, este documentul programatic care detaliază POS DRU şi care conţine atât informaţiile necesare implementării şi monitorizării POS DRU, cât şi informaţii care fac referire la potenţialii beneficiari, la regulile generale de eligibilitate şi selecţie a proiectelor şi a beneficiarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *